Please enable Javascript
Accesează direct conținutul principal

Poartă-te respectuos cu toată lumea

Considerăm că toată lumea trebuie să se simtă binevenită. De aceea, am creat standarde referitoare la contactul fizic, agresiunea sexuală și comportamentul necorespunzător, amenințările și comportamentul nepoliticos, contactul nedorit, discriminarea și daunele materiale.

Contactul fizic

Când folosești aplicațiile Uber, nu atinge străinii sau persoanele pe care abia le-ai cunoscut. Este interzisă rănirea sau intenția de a răni pe cineva.

Agresiunea sexuală și comportamentul necorespunzător

Sunt interzise orice fel de agresiune sexuală și comportament necorespunzător. Agresiunea sexuală și comportamentul necorespunzător se referă la contactul sau comportamentul sexual fără consimțământul explicit al celeilalte persoane.

Trebuie respectate spațiul personal și intimitatea. Următoarea listă oferă exemple de comportament necorespunzător, dar nu este completă.

  • Sunt interzise comportamentul și comentariile care fac alte persoane să se simtă incomod. Exemplele includ ghionturile, fluieratul și făcutul cu ochiul. Nu atinge și nu flirta cu persoane necunoscute.
  • Anumite conversații care ar putea părea inofensive pot fi jignitoare. Nu face comentarii la adresa înfățișării, a identității de gen percepute sau a orientării sexuale. Abține-te din a pune întrebări personale irelevante precum „Ești într-o relație?”. Nu vorbi despre viața sexuală personală sau a altcuiva, folosind limbaj explicit și nu face glume cu tentă sexuală.
  • Uber nu tolerează comportamentul sexual. Comportamentul sexual este interzis în timpul folosirii aplicațiilor Uber, inclusiv în timpul curselor sau a livrărilor. Află mai multe aici.

Amenințările și comportamentul nepoliticos

Comportamentul agresiv sau conflictual și hărțuirea nu sunt permise. Nu folosi un limbaj sau gesturi care pot fi nerespectuoase, amenințătoare sau necorespunzătoare. Este recomandat să eviți subiectele personale care pot fi controversate, precum religia sau politica.

  • Discută relaxat și prietenos cu șoferii, curierii, comercianții și partenerii de călătorie. Nu adresa întrebări personale și nu te comporta agresiv față de ceilalți.

  • Discută relaxat și prietenos cu utilizatorii Uber Eats, pasagerii, comercianții și restul lumii. Nu adresa întrebări personale și nu te comporta agresiv față de ceilalți.

Contactarea nedorită

După ce s-a finalizat cursa ori livrarea, contactul trebuie să înceteze, cu excepția returnării unui obiect pierdut sau cu acordul reciproc. De exemplu, este interzisă trimiterea mesajelor text, apelarea, contactarea pe rețelele de socializare, vizitarea sau încercarea de a vizita personal pe cineva după încheierea cursei sau a livrării.

  • Anunță imediat Uber dacă un utilizator Uber Eats, un pasager sau un comerciant te contactează fără acordul reciproc, din motive care nu vizează cursa ori livrarea actuală sau returnarea unui obiect pierdut.

  • Anunță imediat Uber dacă un șofer sau curier te contactează fără acordul reciproc, din motive care nu vizează cursa ori livrarea actuală sau returnarea unui obiect pierdut.

Discriminarea

Trebuie să te simți întotdeauna în siguranță și binevenit(ă). De aceea, nu tolerăm comportamentul pe care îl considerăm discriminatoriu. Discriminările pe criterii, cum ar fi vârsta, culoarea, dizabilitatea, identitatea de gen, starea civilă, originea națională, rasa, religia, sexul, orientarea sexuală sau orice altă caracteristică protejată prin legea relevantă. De asemenea, nu poți evalua alt utilizator în funcție de aceste caracteristici, indiferent dacă este utilizator Uber Eats, curier, șofer, comerciant sau pasager.

  • Nu este permisă refuzarea sau anularea comenzilor din cauza caracteristicilor protejate prin lege ale utilizatorilor Uber Eats sau ale curierilor. În cazul în care consideri că un curier refuză s[ facă preluarea din cauza unor astfel de caracteristici, raportează incidentul în aplicația Uber.

  • În cazul în care consideri că ți-a fost refuzată cursa ori livrarea din cauza caracteristicilor protejate prin lege, raportează incidentul în aplicația Uber.

  • Când mergi cu bicicleta sau alt vehicul folosind aplicațiile Uber și consideri că alt utilizator a fost intimidat, insultat sau hărțuit din cauza caracteristicilor protejate prin lege, raportează incidentul în aplicația Uber.

Pagubele materiale și blocarea

Nu este permisă deteriorarea proprietății. Câteva exemple includ avarierea sau distrugerea mașinii, bicicletei, motoretei, trotinetei sau a altui vehicul solicitat prin aplicațiile Uber, spargerea sau vandalizarea unui telefon sau a unei tablete, vărsarea intenționată a mâncărurilor sau băuturilor, fumatul în mașină sau vărsăturile provocate de consumul excesiv de alcool sau din alte motive. Dacă deteriorezi proprietatea, trebuie să achiți taxele pentru curățenie și reparații, care nu țin de uzura obișnuită.

Dacă închiriezi o bicicletă, motoretă sau trotinetă prin aplicațiile Uber, la sfârșitul cursei, trebuie să verifici dacă aceasta este sigur blocată. În caz contrar, se poate percepe o taxă sau un tarif suplimentar.

Citește mai multe în Ghidul comunității

Asigură-te că toată lumea este în siguranță

Respectă legea